Acum vreo lună am fost plecat în viitor. Am pășit într-o lume nouă, necunoscută, unde totul îmi era străin la prima vedere: clădirile erau altfel, informația era alta, oamenii păreau alții și altfel. Am pășit curajos pe străzile acestei lumi necunoscute de mine până atunci, am intrat în clădirile lor, am discutat cu ei, așa cum am putut și mi s-a părut totul a fi un vis trăit, o dorință împlinită pe neștiute de către universul ce mi-a ghicit-o. Mi-am dat seama că emoțiile care mă traversau într-o astfel de lume sunt multe, rapide și câteodată imposibil de structurat în întregime, devreme ce trebuie să înveți totul foarte rapid, dar cu toate astea am înțeles ceva important, căci în ciuda timpului scurt pe care l-am petrecut acolo, am ajuns să respir mai bine lumea aceasta nouă, să mă uit mai profund în sufletul oamenilor ce o populau și dincolo de castele, palate, catedrale, piețe și limba străină am văzut că erau la fel ca mine, ca tine… Oamenii sunt la fel peste tot și cred că Jiddu Krishnamurti avea dreptate când spunea că fiecare om este istoria omenirii întregi. Oamenii lucrează cu forme diferite de a gândi și de a privi lumea, dar în esență sunt aceeași dintotdeauna și peste tot. Poate părea o afirmație hazardată, dar este ceea ce am descoperit eu și nu trebuia să fac înconjurul lumii pentru asta; totul se leagă de cele mai mici detalii. Poate și din această cauză mi-a rămas atât de adânc și frumos întipărit în memorie perioada aceea, că simțisem că aș avea posibilitatea să aparțin acelui loc ca oricine altcineva. De curând, pășind pe malul mării, văzând castelele de nisip, mi-am amintit cu dor…

Există câteva verbe pe care oamenii le întrebuințează pentru a defini un concept, o idee abstractă sau ceva concret.  Care este diferența între a știi și a crede? Dacă spun știu că mărul acela este pe masă, sau este roșu, sau este galben fac o afirmație bazată pe empirism. Mărul este pe masă, îl văd, îl pot atinge și gusta. Totul este cât se poate de concret. Dacă aș spune cred că mărul acela este pe masă m-aș putea supune unei analize ironice din partea unor terțe persoane. A spune cred implică o anumită incertitudine vis-a-vis de obiectul sau conceptul pe care vrem să-l definim în acest mod, pe când a spune știu reprezintă certitudinea maximă și o atestare cât se poate de concretă a obiectului sau conceptului. Dacă spun cred în Dumnezeu sau cred că Dumnezeu există, îmi bazez această afirmație pe o speranță intrinsecă, pe o necesitate a unui plan superior în care vreau să mă proiectez în lipsa unei alternative concrete care să mă împuternicească în acțiunile și manifestările mele. Dar dacă spun știu că Dumnezeu există sunt eu oare mai aproape de un adevăr palpabil, pe care pot să-l verific ulterior prin numeroase modalități? Nimic mai iluzoriu, pentru că nu pot face acest lucru. Nu am cum să-l “verific”, cum să-l “testez” pe Dumnezeu. Așadar, în acest caz, a spune cred este mai aproape de ideea sau conceptul pe care vrem să îl definim, decât a spune știu.

Există astfel un fel de a spune cred și a spune știu pentru idei concrete și un fel de a spune pentru idei sau concepte abstracte. În primul caz, ad literam, “știința” este reală, pe când în al doilea “credința” este cea reală, cea care te apropie de o dimensiune pe care astfel o faci probabilă. Este diferența între palpabil și probabil, care au la bază aceeași premisă: omul încearcă să își construiască o lume care pentru el să aibă sens și astfel să poată relaționa în/cu ea.