Oare m-am ………..?
“A trăi împreună cu semenii noştrii e un lucru dificil şi complicat şi puţini sunt cei care reuşesc fără mari eforturi. Dorim ca relaţiile cu semenii noştrii să fie stabile, durabile, deşi ele sunt esenţialmente schimbătoare; trebuie să înţelegem această mişcare în mod profund şi deplin, să înţelegem că nu ne putem conforma unor reguli interioare sau exterioare. Conformarea, care reprezintă însăşi structura edificiului social, nu îşi pierde puterea sau importanţa decât atunci când există iubire” (J. Krishnamurti)
E acolo. Îl simţi prin toţi porii şi totuşi ţi-e frică… Nu vrei să complici lucrurile, nu vrei să fi considerat trădător, nu vrei să ţi se pună etichete şi totuşi e acolo. Cum ai putea să negi ceea ce îţi face inima să bată cum nu a mai bătut de mult timp şi mintea să devină euforică? Simţi că ai putea să zbori, ca un fulg de păpădie, dar iarăşi, ţi-e frică. Ah, să o ia dracu de frică iraţională, nu e decât o proiecţie neruşinată a gândurilor care şi ele ies din obârşia lor acum. Să fie doar o senzaţie iluzorie, să fie o boare trecătoare, care apoi te lasă trist şi lipsit de orice contur? Nu ştii, nu mai ştii nimic… Tot ce ştii este că ACUM, în ACEST moment, este acolo şi peste asta nu pot să treci, fiindcă nu te lasă, pur şi simplu nu te lasă. Oricum, nimic nu poate să mai fie cum a mai fost, oricum totul s-a schimbat, totul se schimbă în continuare. Ştii, în momentele acestea, mă întreb de ce ne este frică de moarte… Poate pentru că nu ştim să TRĂIM!
