Acel sentiment? Da. Depărtarea și dorul pot să aducă și sentimentul acela nebun în gânduri. Te gândești că de multe ori, pentru persoana pereche, poate apare dorința și intenția de a se elibera de tot, dar absolut de tot și să se manifeste în acord cu această căutare a plăcerii. Te gândești că frumusețea reprezintă în același timp o forță de atracție imensă, mai ales când este acompaniată de un caracter deosebit și o energie care se vrea fără multe inhibiții și fără atașamente. Dar nu poți în același timp să nesocotești că dacă cineva caută ceva în altă parte este poate pentru că nu-l mai găsește unde credeai că este. Lucrul acesta e dureros și te macină. Mai știu de asemenea că dintre toate stările omenești, acel sentiment e cel mai frecvent dar și cel mai puțin credibil. Pentru că de multe ori mintea e un agent masochist și sabotor al propriului “cămin” – omul. Și totuși nu e separată de om, deci dacă eu mă gândesc la lucrurile acestea, înseamnă că EU sunt masochist, EU sunt propriul meu sabotor. De multe ori conștientizezi lucrul acesta și te întrebi de ce ți se întâmplă… Oricum, eu nu am crezut în lucrurile care se pretind în totalitate adevărate, precum nici în lucrurile care sunt absolut false. Iar dacă e să vorbesc despre stările omenești, aș putea spune că există un sâmbur de adevăr în orice fel de mistificare. Problema este că din sâmburele acesta pot să iasă mistificări luate drept adevărate. E ca și cum nu ai știi că este anotimpul primăverii și, văzând o frunză uscată cum îți trece prin fața ochilor, anunțând înverzirea, tu spui că este toamnă…
Arhiva pentrumartie, 2009
Yin Yang, cusut cu alb şi roşu…
E 1 martie. Aproape că nu crezi. Te gândeşti că timpul poate chiar trece mai repede, nu metaforic, ci realmente. Poate ziua chiar are 16 ore în loc de 24. Oricum ar fi, textura rămâne aceeaşi! La fel şi simbolul mărţişorului. Obsesiva dualitate roşie-albă rămâne, în fond, aceeaşi de sute de ani la noi. Defapt, am citit deunăzi, la început, negrul înlocuia roşul (o legătură cu Baba Dochia, nu am reţinut). Interesant, mi-am zis! Un fel de Yin Yang românesc, numai că la noi îi zice Mărţişor. Dar cum s-a metamorfozat această dualitate? Poate are de-a-face cu neaoşul “haz de necaz” sau “dracu nu e aşa negru precum pare”. Interesant, mi-am zis din nou! La fel cum omul sfinţeşte locul, îl poate şi împuţi, iar până la urmă, răul nu e un concept beyond, el sălăşluieşte chiar în capacitatea noastră umană, în sângele nostru. Roşul e sângele! În om se află TOATĂ puterea de a schimba realitatea, lumea, în bine sau în rău. Osho (că tot am dat-o pe orientale) spunea într-un fragment pe care l-am reţinut, că binele şi răul sunt sunt două feţe ale aceleaşi monede. Deja ajungem undeva… Închipuiţi-vă acum un *.gif în care se observă un yin-yang, unde doar partea roşie rămâne fixă. Punctul din partea roşie şi toată partea cealaltă se transformă alternativ. Păi este exact omul în acţiune! Omul, adică sângele, transformă realitatea şi este apoi transformat de realitatea pe care a transformat-o (punctul de pe roşu), care poate fi albă sau neagră, bună sau rea. Mind dazzling…
Şi mărţişorul? Păi mărţişorul e un îndemn la Bine…
